În prima zi de Paşti, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, va ciocni ouă cu sucevenii în parcul din faţa Palatului Administrativ din municipiul reşedinţă de judeţ.
Acolo începând cu orele prânzului va avea loc și concertul de clopote şi toacă intitulat „Clopotele Bucovinei” acţiune prinsă în programul „Paştele în Bucovina”. Tot în Parcul Central vor fi prezente mai multe formaţii precum corul de la Bosanci care va interpreta cântece religioase, grupul de copii „Maria Tănase” din Fălticeni cu colinde pascale, formaţii de la Mănăstirea Humorului, „Tocaşii” de la Dumbrăveni şi de la Marginea şi grupul Balada. Programul „Paştele în Bucovina” a ajuns la cea de-a noua ediţie iar unele acţiuni cuprinse în cadrul acestuia s-au derulat deja. Vorbim despre Festivalul de cântece religioase „Buna Vestire” de la Fundu Moldovei, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti sau Târgul de Paşti de la Gura Humorului.