Articole Generale

Pe 8 aprilie plantam din nou

Campania de impadurire “Hai la inverzit!” a ajuns la cea de-a VII-a editie.

Asociaţia Ghizilor din Bucovina (Bucovina Guides) cu sprijinul Ocolului Silvic Pojorâta organizează o nouă campanie de reîmpădurire, sambata, 8 aprilie, incepand cu ora 09:00. De această dată, actiunea se va derula în zona Șandru – Câmpulung Moldovenesc. “Ne aflăm deja la a șaptea acţiune de acest gen în cadrul proiectului „Hai la înverzit!” şi ne propunem să continuăm campania începută acum cinci ani. Acţiunea noastră este una de voluntariat şi a devenit deja o preocupare permanentă. Prin puterea exemplului dorim să adunăm din ce în ce mai mulţi voluntari, pentru a reda măreția pădurilor care au existat cândva în Bucovina. Numărul tot mai mare de voluntari, entuziasmul, atitudinea pozitivă și implicarea lor constantă în toate acțiunile noastre de până acum ne determină să continuăm campania în fiecare an. Aşadar vă propunem o reîntâlnire de câteva ore cu natura, sâmbătă 8 apilie” spun organizatorii. 
Întâlnirea participanților va fi în parcare, la restauratul „La Baciu” la ora 9:00, urmând ca de acolo să se continue drumul către locul de plantat. Voluntarii sunt rugați să vină cu sape/săpăligi de acasă.
 
“Haideţi să ne luăm revanşa faţă de emisiile de gaze, faţă de gunoaiele aruncate în natură, de apa şi energia irosită!”
 

Articole Similare

Back to top button