Articole GeneraleCulturaEvenimenteInterneStiri Locale

O nouă ediție a evenimentului „Lume, Lume… Hai la târg!” are loc la Muzeul Satului Bucovinean

Muzeul Național al Bucovinei organizează o nouă ediție a manifestării de tradiție „LUME, LUME… HAI LA TÂRG!”, în acest an, în perioada 28 – 30 iulie, la Muzeul Satului Bucovinean.

Pe ulițele muzeului, participanții vor fi întâmpinați de peste 100 de meșteri, creatori de obiecte artistice și hand made, anticari și producători locali cu o gamă largă de produse (vinuri, sucuri, lavandă, trandafiri, miere, plăcinte, cozonaci, înghețată, etc.) pentru toate gusturile și buzunarele.

„Anul acesta, vă poftim la mare concurs mare, „Săru’ mâna pentru masă!”, jurizat de chef Cătălin Scărlătescu, care vă așteaptă la răsfăț cu savoarea bucatelor românești”, au precizat organizatorii.

Ansamblul Ciprian Porumbescu va susține, în toate cele trei zile, momente artistice, cu muzică și dans, după următorul program:

  • vineri, între orele 13:00 – 19:30,
  • sâmbătă, între orele 15:00 – 20:00,
  • duminică, între orele 13:00 – 20:00.

Târgul va fi deschis, în cele trei zile, între orele 9:00 și 20:00.

Articole Similare

Back to top button