ASCULTĂ-ȚI ORAȘUL!

Despre importanța educației rutiere, siguranței și responsabilizări din partea participanților la trafic, Vlad Florin Tudosă a discutat astăzi cu Constantin Alecsa, președintele Asociației “Alecs Group”.

În fiecare an, începând din 2005, în a treia duminică a lunii noiembrie este marcată Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie. În 2019, data la care sunt comemorate victimele accidentelor de circulaţie a fost 17 noiembrie.

Tema propusă pentru 2019 este „Life is not a car part” („Viaţa nu e o parte a unei maşini”), potrivit site-ului www.worlddayofremembrance.org, şi se referă la faptul că în ciuda eforturilor globale, aglomeraţia rutieră existentă în întreaga lume şi felul în care se circulă pe şosele duc la un număr îngrijorător de decese sau persoane grav rănite.

Această temă se referă la pilonul 3 al planului global pentru ”Deceniul de Acţiune pentru Siguranţa Rutieră 2011-2020 – Vehicule mai sigure”, iar scopul este de a spori siguranţa pasagerilor din autovehicule şi a pietonilor, reducerea numărului de decese şi răniri/boli, atât din cauza accidentelor rutiere, cât şi a poluării aerului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *