Consultatii gratuite de pregatire pentru examenul de bacalaureat, la USV

Pentru al treilea an consecutiv, profesori ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava oferă consultații gratuite atât pentru elevii de liceu, cât și pentru absolvenții studiilor liceale fără diplomă de bacalaureat care doresc să se pregătească suplimentar în vederea susținerii examenului maturității și a celui de admitere la facultate.

Cadrele universitare vor face consultații gratuite la disciplinele Limba și Literatura Română, Matematică, Chimie organică, Istorie, Geografie și Logică și argumentare. Orele sunt concepute sub forma unor module interactive și vor putea fi personalizate în funcție de nivelul de pregătire al elevilor participanți. Pregătirea este gratuită și sunt așteptați, ca și în anii trecuți, elevi din județul Suceava, dar și din județele învecinate, care pot alege disciplina pe care vor să o urmeze, sau modulul vizat. Pentru înscriere, este necesară completarea cererii de înscriere, aflată pe site-ul www.usv.ro, la secţiunea „Consultaţii bacalaureat”, și transmiterea ei în perioada 26 februarie – 7 martie la adresa agnezia@usv.ro. În urma cursurilor de pregătire desfășurate anul trecut, la care au participat aproape 640 de elevi, peste 90% dintre cursanți au obținut diploma de bacalaureat, spun organizatorii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *