Restart activitatilor derulate de Biroul Francez din Casa Prieteniei

Biroul Francez din Suceava anunță reînceperea activităților săptămânale dedicate francofonilor și francofililor suceveni pentru ziua de miercuri, 14 februarie, ora 18:00.

Programul evenimentelor debutează cu activitatea Școlii Gimnaziale Nr.3, Saint Valentin, și va continua pe parcursul întregului semestru cu dezbateri, conferințe, audiții de muzică franceză, concursuri, momente artistice și altele. Nu vor lipsi acțiuni dedicate Zilei Internaționale a Francofoniei, Zilei Europei, dar și activități prilejuite de desfășurarea Adunării Internaționale a coordonatorilor concursului Mathématiques sans frontières 2018. Evenimentele organizate în cadrul Biroului Francez se realizează cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, al Centrului de Reușită Universitară și în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Miercuri, programul va fi dedicat bine-nțeles Sfântului Valentin și cuprinde cântece, dansuri, recitări și scenete dedicate.

Intrarea este liberă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *