La mijlocul acestei săptămâni, lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuți în cooperare cu cei de la Poliţia Orașului Siret și Poliţia Orașului Vicovu de
Day: February 8, 2018
Masina transformata in scrum, intr-un garaj din Radauti
Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți au intervenit în toiul nopții de marți spre miercuri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru
Salonul Mondial EFA al fotocluburilor la Suceava
Asociația Internațională ”Euro Foto Art” organizează în cadrul ediției a VI-a a Festivalului Internațional ”Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly”, prima ediție
AS la Radio AS cu Maria Reut
Invitatul emisiunii de astăzi a fost Vasile Latiș, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava.
Trei tineri raniti dupa o depasire neinspirata
Trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau a fost scăpată de sub control de către șofer și a părăsit
Descopera lumea pe 89,9 FM
O călătorie imaginară, pe calea undelor, alături de profesor Elena Ignat. Descoperiți lumea și frumusețile ei, de luni și până vineri, de la ora 14:40,
Istoria altfel la Radio AS
O provocare inedită lansată de Adrian Popovici, pe frecvența de 89,9 FM pentru a descoperi mici secrete din istoria lumii și nu numai.