Avarie reparata in timp record

O avarie apărută la conductele de încălzire din Burdujeni a fost rezolvată cu promtitudine de angajații Thermonet.

Comunicat de presă:

Deși avaria a fost semnalată încă din timpul săptămânii trecute, pentru a nu afecta confortul termic al sucevenilor arondați punctului termic Cuza Vodă i, în perioada minivacanței prilejuite de Ziua națională, reparațiile ce impuneau și oprirea căldurii s-au efectuat începând de luni dimineață profitând și de ușoara încălzire a vremii. Defecțiunea s-a produs în zona blocului 31, la conducta principală tur a punctului termic, conductă ce are un diametru de 200 mm și a necesitat înlocuirea ei pe o porțiune de 6 m. Oprirea agentului termic a durat mai puțin de 8 ore, chiar dacă intervenția s-a preungit și a doua zi, în acest moment echipa Thermonet ocupându-se să aducă zona la starea inițială. ”Este o zonă care ne creează mereu probleme fiind deja cea de a șasea avarie din zonă din ultimele două luni. Sunt conducte care au o vechime considerabilă cu un grad de uzură foarte mare de aceea apreciez în mod deosebit profesionalismul echipei de intervenție.” a declarat Directorul general Thermonet Mugur Ovidiu Corlățan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *