Captura de tigari de contrabanda de aproape 200.000 lei

O importantă captură de țigări de contrabandă a fost reușită de polițiștii de frontieră suceveni la finele săptămânii trecute la granița de nord a județului. 
Vorbim despre lucrătorii din cadrul SPF Brodina care au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Straja, un grup de persoane care se deplasa spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase. Oamenii legii au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele din spate și au fugit pe teritoriul statului vecin reușind astfel să scape. La verificarea zonei s-au descoperit 7 colete ce conțineau în total câteva mii de pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Acestea au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat un transport de produse din tutun de contrabandă în valoare de aproximativ 175.500 lei, care a fost confiscat. Acum sunt efectuate cercetări în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea de contrabandă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *