Holzindustrie Schweighofer extinde programul de burse

Compania Holzindustrie Schweighofer extinde programul de burse acordate viitorilor specialiști în industria lemnului.

Compania Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare investitor greenfield din industria de prelucrare a lemnului din România și partener al instituțiilor de învățământ, va acorda, în anul universitar 2017 – 2018, 24 de burse lunare studenților cu rezultate remarcabile în domeniul silviculturii și ingineriei lemnului. Fiecare bursă are o valoare totală de 8.000 de lei pentru întregul an universitar.

”Viitorii profesioniști în industria lemnului au nevoie de sprijin pentru dezvoltarea aptitudinilor pentru cercetare și inovare dar și de recunoaștere a cunoștințelor acumulate. Programul de burse, derulat de compania noastră până acum, a arătat rezultate remarcabile. Tocmai de aceea, Holzindustrie Schweighofer a extins programul de burse pentru studenți. Dacă până acum am fost alături de studenții din Suceava și Brașov, anul acesta vom acorda burse și studenților de la Facultatea de Horticultură, Secția Silvicultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca” a precizat Dan Bănacu, Director General Holzindustrie Schweighofer România. Câștigătorii burselor sunt desemnați de către reprezentanții facultăților în urma unor concursuri ce cuprind probe teoretice și practice organizate de către universitățile partenere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *