Salvati Copiii Suceava organizeaza ”Maratonul Cetatii”

Salvaţi Copiii, filiala Suceava, va organiza primul eveniment caritabil sportiv din oraş, toţi participanţii alergând pentru cauza copiilor născuți prematur.

Fondurile colectate vor fi folosite pentru dotarea unei maternităţi din judeţul Suceava, unde este cea mai mare nevoie de echipamente, pentru a-i salva pe nou-născuții care vin pe lume înainte de termen. Evenimentul sportiv are loc pe data de 16 septembrie și va avea ca punct de plecare şi de sosire platoul Cetăţii de scaun a Sucevei şi are următoarele curse: semimaraton, cros, cursa populară şi o cursă a copiilor. De la ora 10:00 vor debuta probele de semimaraton, cros şi cursa populară, iar de la ora 12:00 este programată cursa copiilor, pe o lungime de 800 de metri. Cristina Casandra, sportivă de performanţă şi câştigătoare a medaliei de bronz la Campionatul Balcanic de Atletism 2011, se alătură cauzei şi susține ”Maratonul Cetăţii”.

Mortalitatea infantilă, a cărei incidență este sensibil mai mare în România față de media europeană, este strâns legată de prematuritate. În județul Suceava, rata mortalității infantile a fost 10,1 la mia de copii născuți vii, față de 7,6 la mie, media pe țară în 2015. În cei șase ani de când Salvați Copiii derulează amplul program de reducere a mortalității infantile, 5 maternități din județul Suceava au fost dotate: Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, Spitalul Județean de Urgență Suceava, Spitalul Municipal Vatra Dornei, Spitalul Municipal Gura Humorului și Spitalul Municipal Rădăuți, precum și cabinetul medical din Pătrăuți, cu echipamente în valoare totală de 98.000 de euro. Secțiile de nou-născuți au primit incubatoare de terapie intensivă, incubatoare de transport, ecografe, monitoare de funcții vitale, injectomate și multe altele.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *