Cetatean de onoare al municipiului

Polițistul ucis cu peste 20 de lovituri de cuțit săptămâna trecută în Gara Burdujeni din municipiul Suceava va fi propus pentru titlul de cetatean de onoare post mortem.
Afirmația aparține viceprimarului Lucian Harșovschi, urmând ca în acest sens, un proiect de hotărâre să fie înaintat spre aprobare dliberativului local în ședința de mâine.
Inițiat de Lucian Harșovschi, proiectul include și acordarea unui ajutor financiar familiei rămase în valoare de 5.000 de lei. În paralel, secundul de la conducerea administrativă a orașului a făcut un apel la reprezentanții MAI, la prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi și la organele abilitate de la nivel județean să respecte statutul polițistului prin care se prevede ca soția defunctului să fie angajată în strucuturile Inspectoratului de Poliție de care aparținea cadrul MAI, în momentul în care și-a pierdut viața. Apelul vine după ce înainte de producerea tragediei, a fost dată o Ordonanță de Guvern prin care se îngheață angajările în structurile din subordinea Ministerului de Interne până la finele anului, fapt care ar bloca acest lucru.
Polițistul sucevean care a fost ucis în timpul serviciului avea vârsta de 38 de ani și a lăsat în urmă doi copii minori orfani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *