Incendiu la Burla provocat de un trasnet

Un puternic incendiu a cuprins ieri după-amiază mai multe construcții din curtea unei gospodării particulare de pe raza comunei Burla, județul Suceava.

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, în ajutorul cărora au sărit și lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Burla şi Volovăţ, au intervenit cu nu mai puțin de 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea flăcărilor. La sosirea echipajelor, ardeau generalizat o parte din anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare a focului la casa casa de locuit şi la o altă construcţie din gospodărie. Din fericire nu s-au înregistrat victime dar focul a transformat în scrum depozitul de furaje şi acoperişul adăpostului de animale şi al unei anexe, pe o suprafaţă totală de aproximativ 200 mp. Au mai ars și circa 4 metri steri lemn de foc şi alte bunuri. Tot necazul a izbucnit în urma unui trăsnet care a lovit direct în bătătura gospodăriei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *