Paduri de fag dorite in Patrimoniul natural UNESCO

Două păduri de fag din județul Vâlcea, situate pe o suprafață de aproape 4.000 de hectare, ar putea fi incluse în Patrimoniul natural al UNESCO.

Autorităţile vâlcene și-au făcut treaba și speră ca vara aceasta zonele să fie declarate oficial arii protejate. Una dintre păduri se află în Masivul Cozia, iar cealaltă în Munţii Căpăţânii. Acestea sunt printre puţinele zone din judeţ unde natura nu a suferit niciun fel de intervenţie din partea omului. La nivel european, Germania a fost prima țară care a avut iniţiativa de a proteja regiunile forestiere seculare, cele mai multe dintre ele, păduri virgine de fag. România are cea mai mare suprafaţă de pădure de fag din Europa continentală – adică 30% din suprafaţa împădurită a ţării.
Fagul produce o cantitate mai mare de oxigen decât bradul, molidul sau pinul iar pe teritoriul țării noastre, pădurile de fag cuprind specii rare sau ocrotite de lege precum mierea-ursului, crucea voinicului sau brusturele negru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *