Focuri de arma la granita de nord a judetului

Mai multe focuri de armă au răsunat în toiul nopții în apropierea graniței de nord a județului. 

Totul a început după ce un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului PF Izvoarele Sucevei, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat mai multe persoane care transportau, de la frontiera de stat către interiorul țării, colete voluminoase. La fața locului a fost solicitată echipa de intervenție care a procedat la somarea prin voce a celor în cauză, moment în care contrabandiștii au abandonat coletele și au rupt-o la fugă care în ce direcție a văzut cu ochii. Drept urmare, polițiștii de frontieră au executat nu mai puțin de șase focuri de armă în plan vertical, fiind reținută o persoană, în vârstă de 49 ani, din județul Suceava iar în zonă au fost găsite 9 colete care conțineau țigări. În urma inventarierii au rezultat peste 10.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 117.000 lei, care au fost confiscate. Acum autoritățile încearcă identificarea și a celorlalte persoane implicate în activitatea de contrabandă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *