Muzeul ”Ion Irimescu” va gazdui Conferinta Nationala ”Dinastia Lovinestilor”

Conferinţa creează un cadru de dezbatere pentru specialiştii preocupaţi de problemele criticii lovinesciene de la Universitatăţile din țară şi de la Institutele de Cercetare ale Academiei Române.

În zilele de 28-29 aprilie, Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni și Asociația Culturală „Text și discurs religios” din Iași, în parteneriat cu Institutul de Teorie și Istorie Literară „George Călinescu” al Academiei Române organizează, la Fălticeni, ediția inaugurală a Conferinţei Naţionale ”Dinastia Lovineștilor”.

Lucrările şedinţei inaugurale se vor desfăşura vineri, 28 aprilie 2017, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni, în Sala „Pictor Aurel Băeșu”, cu începere de la ora 9.00. În deschiderea Conferinţei, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va rosti cuvântul de întâmpinare și va oferi binecuvântarea participanților la simpozion. Sesiunea solemnă va fi urmată de comunicarea de plen, ”Posteritatea critică a lui E. Lovinescu”, rostită de către acad. Eugen Simion, și de o dezbatere publică pe tema criticii lovinesciene (moderatori: acad. Eugen Simion, prof. dr. Mircea Martin, m.c. al AR). Comunicările pe secțiuni (”Lovineștii în literatură și Literatura și arta”), la care și-au anunțat participarea peste 25 de personalități din lumea criticii literare și de artă, se vor desfășura sâmbătă, 29 aprilie, în aceeași locație, cu începere de la ora 9.00, și vor fi precedate de comunicarea de plen ”Ion Irimescu între Paciurea și Brâncuși”, susținută de către criticul de artă Pavel Șușară și de lansările de carte: ”E. Lovinescu, scepticul mântuit” și Dicţionarul General al Literaturii Române.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *